Astazi 8 septembrie sărbătorim SFÂNTA MARIA MICĂ. Ce trebuie să faci să-ţi mearga bine tot anul. Tradiții și superstiții

 SFÂNTA MARIA MICĂ, 8 septembrie.  Sfânta Maria Mică este un eveniment celebrat atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Romano-Catolică. Naşterea Maicii Domnului este considerată de Părinţii Bisericii drept momentul istoric în care a început mântuirea neamului omenesc din robia păcatului strămoşesc. Prin puritatea vieţii ei, dedicată în întregime lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară s-a făcut vrednică de a fi cea din care să Se nască Fiul lui Dumnezeu.

Potrivit traditiei ortodoxe, rugaciunile adresate Maicii Domnului de SFANTA MARIA MICA de catre cele care isi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricand.

SFANTA MARIA MICA. In fiecare an, la data de 8 septembrie, crestinii sarbatoresc Nasterea Maicii Domnului, cunoscuta in popor drept Sfanta Maria Mica. Este prima sarbatoare din cursul anului bisericesc, care a inceput la 1 septembrie si totodata cea mai mare sarbatoare a toamnei. In aceasta zi credinciosii merg de dimineata la biserica, pentru a asculta slujba si pentru a se inchina la icoana Maicii Domnului.

SFANTA MARIA MICA, 8 septembrie Fecioara Maria s-a nascut intr-o familie de crestini, Ioachim si Ana. Acestia, desi inaintati in varsta, s-au rugat cu tarie pentru a avea un prunc. Traditia spune ca Ingerul Gavriil i-a vestit ca ruga lor a fost ascultata si ca Dumnezeu le va da cel mai de pret dar, un prunc, ales al Domnului, pe care au botezat-o Maria. Nasterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea in biserica (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) si Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sarbatori crestine inchinate Sfintei Fecioare Maria, Nascatoarea de Dumnezeu.

SFANTA MARIA MICATraditii si obiceiuri. Pe 8 septembrie, de Nasterea Maicii Domnului, barbatii nu mesteresc si nu fac treaba in gospodarie, iar femeile nu cos si nu spala rufe. Se spune ca rugaciunile adresate Maicii Domnului in aceasta sfanta zi de sarbatoare de catre cele care isi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricand.

SFANTA MARIA MICA, 8 septembrie In credinta populara, sarbatoarea Nasterii Maicii Domnului reprezinta hotarul astronomic dintre vara si toamna, momentul in care se da startul lucrurilor agricole de toamna si momentul in care noul anotimp incepe sa isi intre in drepturi Mai exista si o alta superstitie romaneasca conform careia cei care mananca gatit la foc in aceste zile au sansa de a atrage asupra lor boli care ii pocesc. Se aprinde in schimb candela in dreptul icoanei Maicii Domnului si se lasa sa arda pe tot parcursul sarbatorii.

A.C.D

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*