Crin Antonescu, decizie bombă: Anunțul care cutremură PNL

Crin Antonescu va boicota votul privind numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE. Anunțul lui Antonescu provoacă un cutremur în PNL pentru că, luându-se după el, până la 20 de alți liberali ar urma să voteze împotrivă.

Votul pentru numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE nu stârnește dispute doar în coaliția de guvernare. Și în PNL există curente de opinie care nu îi sunt favorabile fostului premier, anunță Digi24.

Crin Antonescu, fost președinte al PNL și fost copreședinte al USL, nu va participa la votul pentru numirea conducerii SIE.

Potrivit unor surse, mai mulți parlamentari liberali – se vorbește chiar de 20 – vor vota împotrivă.

Liberalii care îl contestă susţin că numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la SIE nu va ajuta cu nimic partidul. I-ar ajuta doar pe copreşedintele PNL, Vasile Blaga, care şi-ar consolida astfel poziţia în PNL şi pe Cătălin Predoiu, care ar avea mai şanse mai mari să fie numit premier dacă va cădea guvernul Ponta.Pentru a fi numit şef la SIE, Mihai Răzvan Ungureanu are nevoie de jumătate plus unu din numărul celor prezenţi în sală, în condiţiile în care este asigurat cvorumul de şedinţă.

stiripesurse.ro

1 Comment

  1. Totusi ce urmariti domnule Crin? Aveti vre-o surpriza pentru populatie? Daca da, care este aceia, Ca noi ne-am saturat de penalii care ne-au condus si ne conduc, de minciunile lor. De salariile noastre in contradictoriu cu preturile si drumurile.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*