Dosar cu șină. Credeați că a dispărut? Ghișee, aroganțe, ciocoisme, cam de asta se lovește contribuabilul la ANAF și la Registrul Comerțului

Am greșit. Am fost în eroare până acum, dar am văzut lumina. Spiritele unor mari gânditori în ale economiei s-au pogorât asupra mea și, prin puterea combinată a inelelor lui Smith, Friedman, Kahneman, Stiglitz și Piketty, am înțeles cât de mult am greșit.

Aveam niște idei greșite despre economie și despre cât și cum ar trebui să se implice statul în activitatea economică (dacă toată lumea are câte o părere despre psihologie, cred că pot să am și eu una despre economie). Mă gândeam că statul ar trebui să se poarte ca un partener cu actorii economici, să îi sprijine și să îi mai verifice din când în când, cât să nu o ia pe arătură. Îmi imaginam că interesul statului este ca economia să se dezvolte cât mai mult, pentru că, astfel, încasările la buget sunt mai mari. Câtă ignoranță din partea mea!

Iluminarea aceasta s-a produs după ce am închis o firmă. Pentru închidere, ai nevoie de un certificat fiscal de la ANAF, prin care să demonstrezi la Registrul Comerțului că nu ai datorii față de bugetul de stat. Certificatul este o foaie A4. A durat 3 săptămâni să îl obțin, timp în care am fost aproape zilnic la ANAF. La finalul acestui drum aproape inițiatic, am fost să vorbesc cu șefa de serviciu, să o întreb dacă i se pare normal să mă plimb 3 săptămâni după o hârtie. A zis că nu, că ei i s-ar părea normal să pot rezolva totul cu un singur e-mail.

„A, zic, păi în acest caz e-n regulă: eu credeam că dvs. vi se pare normal”. În acel moment, poate și datorită faptului că m-am simțit atât de înțeles și aprobat de un funcționar al statului, am avut revelația. În definitiv, au mai avut și alții revelații după ce au mers 3 săptămâni prin deșert.

De ce să rezolvi totul printr-un mail când poți să te duci zilnic să te întreții cu fermecătoarele doamne de la ghișeu? Ce, ele nu-s oameni, nu au și ele nevoie de contact uman?

Dosar cu șină. Credeați că a dispărut?

A început așa: m-am dus la Registratură și am depus cererea pentru eliberarea certificatului. Ca paranteză, în caz că nu știați, ori de câte ori mergeți pe la vreo instituție de stat, trebuie să aveți la voi câteva dosare cu șină, câteva copii ale cărții de identitate (plus împuternicire, dacă nu sunteți administrator) și vreo câteva foi albe, în caz că trebuie să scrieți vreo declarație suplimentară. Plus ștampila, dar măcar ștampila e oarecum necesar să o ai la tine mereu.

După ce depui cererea, nu primești pur și simplu răspuns. Nu, trebuie să dai tu mail peste câteva zile să întrebi dacă s-a rezolvat. Primesc răspuns să mă prezint la ghișeul 8. De la ghișeul 8 mi se dă o foaie cu care să mă duc la camera 12. La camera 12 aflu că lipsesc niște declarații pe ultimele 2 trimestre. Sigur că funcționara care a răspuns la mail nu putea să zică direct că lipsesc acele declarații, trebuia sa vin eu și să mai muncească alte două funcționare ca să aflu un prim răspuns.

Problema era că firma era lichidată de aproape 1 an și că eu, de la lichidare, nu mai depusesem declarații fiscale. Mă gândisem eu, în prostia mea, că o firmă lichidată nu mai poate desfășura activitate economică și, ca atare, nu mai e nevoie să declare că nu are încasări. Ei na, ți-ai găsit! Așa se întâmplă când un diletant ca mine gândește cu privire la treburi de administrație publică: iese o mare porcărie. Și nu, nu veniți cu argumentul că legea care instituie această regulă e proastă și ilogică: necunoașterea legii nu te absolvă în nici un fel de păcat. Noi contribuim, nu gândim!

De exemplu, știți că, la deschiderea unei firme fără angajați, trebuie să depuneți declarația 010 de scoatere din evidență pentru contribuții aferente salariilor? Asta cu toate că nu ați cerut în prealabil luare în evidență!

Vedeți voi, statul este de fapt asemeni unui părinte. Și, în funcție de țară, tipologia acelui părinte variază. Pe plaiuri mioritice de exemplu, familia este alcătuită pe un sistem foarte similar familiilor mafiote siciliene. Mafia, întâmplător sau nu, este printre cele mai vechi organizații din lume. Voi folosi în continuare termenul organizație cu sens de structură de tip mafiot, ajutat și de argumentul că exact acest termen este folosit uneori pentru a descrie mafia rusească („Organizațe” citit fonetic, alteori Bratva, adică Frăția).

Pentru început, să ne amintim că organizația se caracterizează printr-o ierarhie strictă: la vârf se află un capo (tatăl sau mama în familie), secondat de unul sau doi locotenenți (celălalt părinte sau unul dintre copiii mai mari), iar toți ceilalți membri ai organizației sunt soldați. Adicătelea plebea sau cuvântul acela urât prin care sunt desemnați uneori corporatiștii de rang inferior. La nivel de aparat de stat, structura există și la cel mai înalt nivel (capo sau tătucul fiind președintele și așa mai departe), dar este replicată și local, la nivelul diferitelor instituții de stat. Ce înseamnă asta? Oricine nu este capo este cetățean inferior. Copiii sunt ființe inferioare (că doar sunt dependenți economic de părinți și mult mai slabi la nivel fizic), iar contribuabilul este cea mai primitivă formă de viață existentă pe planetă. Un fel de plancton pentru șef și instituțiile de stat.

Această inferioritate este atribuită și în cadrul organizației, dar și în afara acesteia. În interior, oricine nu e capo, e inferior. În exterior, oricine nu e mafiot, e inferior. Astfel, chiar și soldații au parte de momentele lor de superioritate. De exemplu, funcționarul care îți spune senin că nu ai depus declarația nici acum, cu toate că tu știi sigur că ai depus-o și online, și la ghișeu, și îți cere recipisa. Recipisa e o confirmare de trimitere care se obține dintr-o aplicație numită Stare Declarații. La acea aplicație au acces și funcționarii ANAF, dar de ce să se obosească ei să verifice acolo când pot să te trimită pe tine înapoi acasă să printezi confirmarea? Ați putea crede că totul se rezolvă ușor dacă ai un laptop cu tine, dar v-ați înșela: ar trebui și o imprimantă, eventual chiar multifuncțională pentru că nu știi când ai nevoie să scanezi ceva. Funcționarul nu verifică așadar declarația în aplicația disponibilă public, ci în sistemul lor intern, care aparent nu comunică mereu cu sistemele externe. Dar cumva, dacă nu apare acolo, e tot vina ta. Ți se spune că, dacă ai recipisa și declarația nu apare, te ia de mână un funcționar și te duce la departamentul IT ca să verificați împreună de ce nu s-a preluat declarația. Eficiență, domnule, nu glumă.

Apropo de eficiență, am văzut că, mai nou, la Registrul Comerțului s-a schimbat modul de lucru: acum la ghișeele unde se depun acte nu se mai stă pentru verificare, cerere completări și așa mai departe. Te duci cu dosarul complet și doar îl depui. Verificarea dosarului se face în altă parte, astfel încât cele 20 și ceva de ghișee unde se depun dosare au maximum 2-3 persoane la coadă în orice moment. O idee bună în teorie, în practică însă, știi câți funcționari sunt la ghișeul unde se verifică dosarele și pe unde trece aproape toată lumea înainte să le depună? Unul singur.

Suntem „la dispoziția” contribuabilului. Ha!

Organizația funcționează la nivel declarativ pe seama unor principii morale înalte (onoare, loialitate, demnitate etc.), în realitate însă întreaga structură este aservită complet intereselor personale ale șefului. Părintele își bate cu sete copilul și nevasta, iar apoi se duce la biserică și se roagă aprig pentru sprijin divin. Înjură ca un birjar la volan și, în secunda următoare, face cruci până în pământ pentru că a trecut pe lângă o biserică. ANAF scrie mare că sunt „la dispoziția” contribuabilului dar, în practică, funcționarele se răstesc la tine dacă îndrăznești să comentezi, ridică din umeri când le semnalezi absurdități și în general te plimbă fără rost între ghișee. La nivel declarativ, tot ceea ce se întâmplă este spre binele celor mulți. Afișăm principii și sloganuri pe pereți ca să ne simțim bine că avem valori. Punerea lor în practică este însă ceea ce ne încurcă de multe ori.

Organizația proliferează în sărăcie și ignoranță. Vezi tu, așa cum spunea și Trump, numai proștii plătesc taxe. Sau, mai precis, cei prea săraci pentru a avea acces la avocați, consultanți fiscali și offshore-uri. Ceea ce înseamnă că funcționarii nu pot să-i abuzeze decât pe cei aflați în poziții economice vulnerabile. Din acest motiv Mafia a apărut în Sicilia cu scopul declarat de a proteja populația săracă de abuzurile baronilor locali. Paralela cu discursul din spațiul public de la noi ar trebui să fie evidentă chiar și pentru un neinițiat în sociologie sau antropologie: baroni locali, băieți deștepți (wiseguys în America sau made-men, adică membri ai Mafiei), sistemul corupt căruia i se opune o nouă forță care în final se dovedește a fi încă și mai opresivă decât răul de care promite să te scape, toate aceste noțiuni sunt parte a fiecărei dezbateri publice autohtone.

Organizația te apără de un bau-bau. Pentru a putea să te abuzeze netulburat, orice agresor are nevoie ca, mai întâi, să te convingă că totul este spre binele tău. Neo-liberalismul te apără de comunism, comunismul te apără de nazism, nazismul te apără de conspirații evreiești, ultra-naționalismul te apără de corporațiile străine, Big Brother te apără de terorism, iar statul te apără… de tine însuți. Vezi tu, statul știe că în sinea ta ești de fapt un infractor chitit să sugă sângele poporului, laolaltă cu corporațiile străine. Și de aceea îți mai arde preventiv câte o palmă peste ceafă, că oricum o să faci tu ceva la un moment dat.

Cum este viața într-o astfel de organizație, dacă nu ești șef? În primul rând, cea mai mare parte a timpului tău este petrecută în slujba șefului: trebuie să produci pentru a te menține util. Altfel, ajungi să dormi cu peștii. Când produci ți se permite să continui să exiști, numai că șeful vine și îți ia aproape tot ce-ai câștigat.

În al doilea rând, nu trebuie să uiți niciodată că mereu trebuie să îți acoperi fundul pentru că nu știi când vei primi un șut în el. Uneori șeful se mai îmbată și te ia la bătaie fără motiv, așa că trebuie să fii permanent în alertă. Orice „patron” știe că, atunci când vine control de la ANAF, o să iei amendă, indiferent cât de mult încerci să te ferești de ea. Întrebarea e doar cât de mare. De asta e bine ca, pe lângă celelalte cheltuieli, să incluzi în planul de afaceri și amenzile și șpăgile, pentru că altfel riști să intri în incapacitate de plată. Și va fi doar vina ta dacă se întâmplă asta.

Nu poți avea încredere în nimeni pentru că promovarea în organizație se face numai prin îndepărtarea celui din poziția superioară. La noi denunțul devine tot mai mult o instituție la fel de pregnantă și tradițională precum șpaga.

Pentru că nu poți avea încredere în nimeni, totul trebuie să fie la vedere, ca să te asiguri că nimeni nu ciripește. De-asta statul trebuie să se asigure că vede tot ce faci, nu cumva să devii o amenințare pentru status quo. Părintele trebuie să se asigure că nu te apuci de droguri și atunci n-ai voie să ai spațiu personal. Vezi? Totul este spre binele tău, nerecunoscătorule.

Omerta (legea tăcerii) este asigurată prin două modalități: în primul rând prin amenințarea că vei primi cadou o cravată siciliană dacă îndrăznești să te împotrivești și, în al doilea rând, prin faptul că toți membrii organizației sunt infractori, iar distrugerea reciprocă este astfel asigurată. Vezi tu, când trăiești toată viața printre infractori, ajungi să crezi că toți sunt la fel. De-asta statul te presupune infractor de la început, ca să scurteze procesul. Și nu mă refer doar la cazurile de drept penal când inculpatul trebuie să-și „demonstreze nevinovăția”, mă refer și la faptul că, atunci când mergi la ANAF de exemplu, trebuie să dovedești tu că n-ai comis fraudă fiscală, nu ei că ai comis. Trebuie să demonstrezi tu că ai trimis toate documentele, nu ei. Dacă ți-au trimis vreo notificare și nu ai primit-o, asta e (ghinion, sic!), trebuia să știi că urmează să primești ceva și să vii să te interesezi. Cât de indolent ești? Aplică și tu principiul „nu sunați la ușă, mai ies eu din când în când”.

Supunerea oarbă la reguli aberante este o altă caracteristică comună tuturor acestor organizații. Asemeni părintelui care, rămas fără argumente raționale, îți spune să faci ceva pentru că așa a zis el. Un exemplu de la Registrul Comerțului: când vrei să deschizi o firmă, trebuie să faci rezervare de nume. De vreo 2 ani, ai posibilitatea să înregistrezi firma ca SRL-D (debutant), în anumite condiții. După 3 ani de funcționare, societatea pierde particula D și devine SRL ca toate celelalte. Când faci rezervarea de nume trebuie să precizezi că Georgică Impex este SRL-D, nu SRL, altfel rezervarea nu este valabilă și trebuie refăcută. Asta cu toate că, din moment ce peste 3 ani particula D dispare, este evident că rezervarea trebuie făcută pentru ambele variante, altfel ce faci peste 3 ani, te trezești că Georgică Impex SRL este deținută de altcineva și trebuie să schimbi numele firmei? Ca atare, de ce trebuie să faci precizarea că este vorba de un SRL-D? Pentru că așa a zis Registrul Comerțului, de-aia.

Tot pentru că așa a zis Registrul Comerțului, când depui la ei cererea de radiere (etapa finală de închidere a unei firme) însoțită de certificatul de atestare fiscală, se gândesc să îți mai ceară diverse lucruri, de exemplu să redepui balanța finală pentru că nu e semnată decât electronic. Adică ANAF îți dă un certificat prin care demonstrezi că nu ai datorii dar Registrul Comerțului are și el nevoie de atenție și afecțiune și atunci îți cere să demonstrezi încă o dată același lucru, cu toate că nu are atribuții fiscale și ar putea, dacă e așa curios, să contacteze ANAF-ul pentru detalii.

Liderul este mai presus de orice critică și este absolut intangibil (până când devine atât de tangibil încât se prăbușește complet). Dreptatea (și justiția) este ceea ce spune șeful, atât și nimic mai mult. Dacă șeful spune că ești vinovat, treaba ta este să îți dai seama ce ai făcut, nu să vociferezi că ești nevinovat. Ordinele se execută, nu se discută. Sau ai uitat că nu ești decât un soldat?

Te-ai putea gândi că instituții de acest tip sunt profund retrograde și împiedică progresul societății în general și al individului în particular, însă nu este deloc așa. Vezi tu, fiecare țară are instituțiile pe care le merită. Nu instituțiile determină progresul societății și individului ci invers: pe măsură ce individul încetează să mai fie complice cu agresorul său, acesta își schimbă încet-încet abordarea. Atâta timp cât tolerezi sistemul opresiv, el va continua să existe. Și, mai ales, atâta timp cât ești complice cu acesta.

De-asta zic că m-am înșelat, problema nu este aparatul de stat, problema sunt eu. Pentru că, în loc să mă implic în administrație publică sau politică, stau și comentez de pe margine. Pentru că semnalez doar probleme fără să vin cu soluții. Pentru că nu gândesc pozitiv. Pentru că nu înțeleg, o dată pentru totdeauna, că progresul societății este provocat de oameni care știu să muncească, nu de psihologi, sociologi, filozofi sau artiști, adică specialiști din ăștia în gargară. Oameni ai muncii precum cizmari, strungari și mecanici auto sunt cei pe care ne putem bizui pentru soluții practice, nu pe inutili din ăștia care stau toată ziua și meditează la nemurirea sufletului. De-asta e țara asta unde e, că toată lumea gândește și nu mai muncește nimeni.

Dar mă voi schimba, vă promit. Vreau să fiu și eu, precum replica dintr-un film, de acțiune, bă. Vreau să-mi suflec mânecile și să trec la treabă. Vreau să arăt spre o piesă realizată la strung și să pot spune cu mândrie că acel lucru e ieșit din mâinile mele și udat cu sudoarea frunții mele.

„Totul e spre bine, în cea mai bună dintre lumile posibile” (Voltaire

Claudiu Manea/republica.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*