Marea țeapă a suplimenților alimentari. Cumpărăm zeamă și prafuri de nimic, nedovedit științific că ar ajuta la ceva

„Acesta este un supliment alimentar”: TV-urile românești sunt pline de reclame la suplimenți alimentari, iar acest fapt are foarte mult sens. O parte considerabilă a populației din România este suferindă, are probleme de sănătate, iar o altă parte suferă de ipohondrie cronică. Cele două se suprapun parțial. Împreună formează o piață numai bună de muls și, atunci când sunt suficient de mulți naivi dispuși să plătească (din puținul pe care îl au), se găsesc și ofertanții care să le vândă „aer” la suprapreț.

Trebuie să înțelegem diferența dintre un medicament și un supliment alimentar. Pentru ca o companie să poată vinde un medicament, este necesar ca produsul să treacă prin niște filtre serioase. Nu e vorba doar de birocrație tâmpită, ci despre aducerea de dovezi certe prin studii științifice că acel produs chiar rezolvă problema pe care promite că o rezolvă și că răul pe care îl poate produce (efecte secundare) se încadrează în parametri minimi. Da! este foarte dificil să scoți pe piață un medicament.

Cu suplimenții alimentari, povestea e mult mai simplă. Când o firmă vinde suplimenți alimentari, filtrele prin care produsul trebuie să treacă sunt mult mai permisive. Pe scurt, trebuie să arate că produsul nu face rău.

A nu face rău e foarte diferit de a face bine. Aici e „chestia”: dacă vrei să vinzi un medicament, trebuie să demonstrezi că face bine și că efectele secundare sunt minime. Dacă vrei să vinzi un supliment alimentar trebuie să demonstrezi că nu face rău.

Pe scurt, e mult mai simplu să vinzi aer (zahăr) care nu face rău, decât să vinzi ceva ce face bine.

Reglementările legate de comunicare-publicitate sunt și ele foarte „parșive”. În UE, nu ai voie să faci reclamă la medicamente care se dau doar cu prescripție medicală și e corect să fie așa. Poți face reclamă doar la medicamentele care se dau fără prescripție medicală (ex. ibuprofen).

Dar, atunci când vinzi „aer” pe post de supliment alimentar, restricțiile referitoare la reclamă sunt minime. Trebuie doar să spui că produsul este un supliment alimentar – adică zeamă de nimic nedovedit științific că ar ajuta la ceva.

Formula împământenită este: „Acesta este un supliment alimentar și poate (!!!!) ajuta în tratamentul pentru X”. Faptul că poate ajuta, implică, logic, și că poate să nu ajute. Pe scurt, când vine vorba de suplimenți alimentari, nu există nicio dovadă științifică cum că ar avea vreun efect pozitiv. Există doar dovada că nu au efecte negative. Adică, nu o să te omoare, dar nici nu o să te ajute.

Problema legată de comunicare (reclamă) pentru astfel de produse care, în esență, constau în nimic este că li se permite să promită – sau să inducă promisiunea – că ar ajuta în tratarea unei afecțiuni medicale.

Marea masă a oamenilor (din orice țară) nu are educația necesară să înțeleagă diferența dintre o promisiune bombastică, urmată de un disclaimer și un produs care este dovedit științific că îi ajută în tratarea unor afecțiuni.

Și așa ajungem la situația în care oameni care suferă real sau ipohondric își cheltuie banii pe promisiuni deșarte din reclame frumoase. Ei cred că își rezolvă problema, când nu fac altceva decât să se amăgească. Într-un caz fericit, suplimenții alimentari au efect placebo. Într-un caz nefericit doar scot bani din buzunarele unor naivi needucați lăsați de izbeliște de autoritățile care ar trebui să vegheze la protecția consumatorului – care protecție nu poate să se rezume exclusiv la „produsul nu face rău”.

Nicolae Naumof/republica.ro

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*