Peste cinci milioane de vizualizări!

Care este numele piesei care a spart topurile muzicale în ultimele două săptămâni?

Cinci milioane de vizualizări în numai două săptămâni, un record care i-ar face invidioşi chiar şi pe artiştii internaţionali. Piesa se numeşte „Până vara viitoare”, titlu sugestiv, interpretată de duetul Randi&Jo. Dar cine credeţi că se află în spatele acestie piese, care în ultima perioadă se difuzează intensă atât la radio, cât şi la TV? Ei bine, creatorul piesei este nimeni altul decât co-judeţeanul nostru, tânărul profesor Georgian Mărgărit. Astfel,  George este unul dintre fiii primarului comunei Boldu, Marian Mărgărit, edilul fiind cunoscut ca un iubitor şi creator de artă. Mai mult, Georgian Mărgărit este cel care a scris şi tema muzicală a serialului pentru tineri „Pariu cu viaţa”, difuzat la Pro TV, piesele fiind interpretate de trupa LaLa Band. Tânărul profesor a scris o piesă şi pentru Ana Baniciu, fiica lui Mircea Baniciu, melodie care aşteaptă să intre în topuri. La fel de talentat este şi tatăl său, Marian Mărgărit, primarul comunei Boldu. Pe lângă treburile administrative, pe care reuşeşte să le gospodărească eficient, ediul de la Boldu este şi compozitor. Primarul compune multe dintre piesele interpretate de îndrăgitul Paul Surugiu, alias Fuego. De altfel, Marian Mărgărit, secretarul executiv al PSD Buzău, a fost decorat în Republica Moldova. La Chişinău, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, Gheorghe Duca, l-a decorat pe Marian Mărgărit cu cea mai înaltă distincţie literară a Academiei de peste Prut: Ordinul Dimitrie Cantemir. Distincţia primită nu face decât să confirme o muncă de o viaţă pe altarul literaturii, Marian Mărgărit fiind cunoscut pentru pasiunea pentru carte şi poezii. Cu toate acestea, sufletul său de artist nu ar fi fost complet fără muzică, Marian Mărgărit fiind şi cantautor, pasiune regăsită la nivelul întregii familii Mărgărit, soţia şi cei doi fii împărtăşind dra­gostea pentru muzică. De altfel, înclinaţiile sale artistice au fost remarcate chiar de către regretatul poet Adrian Păunescu, prietenia dintre cei doi fiind de notorietate. Nu de puţine ori, Marian Mărgărit s-a implicat activ în Cenaclul Flacăra urcând pe scenă alături de Adrian Păunescu şi, împreună, au participat la emisiuni televizate, spectacole şi evenimente culturale, maestrul apreciind talentul omului de cultură buzoian. Iată că, după ani de muncă în slujba cuvintelor şi a studiului asupra literaturii, Marian Mărgărit devine unul dintre puţinii români decoraţi cu Ordinul Dimitrie Cantemir de către Academia Republicii Moldova.

stradadebuzau.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*