PNL a luat foc: soarta lui Orban, decisă pe 4 august. Dezastru în filiale. Romanescu pe lista neagră

PSnews.ro vă prezintă în cele ce urmează cele mai proaspete informații obținute în legătură cu soarta lui Ludovic Orban în calitate de președinte al Partidului Național Liberal (PNL).

După cum probabil ați văzut deja, Orban a ieșit public luni și a anunțat că următoarea ediție a Consiliului Național (CN) al formațiunii politice va avea loc pe 4 august.

Posibile planuri de răzbunare

Oficial, Ludovic Orban va supune dezbaterii și votului din CN criteriile și listele pentru alegerile europarlamentare din prima jumătate a anului 2019. Pe de altă parte, surse politice au declarat marți pentru PSnews.ro că intenția ascunsă a șefului din Modrogan este să scape de contestatarii din partid (nume grele din PNL – președinți de filiale), care i-au cerut deja explicații privind cheltuirea a 9 milioane de lei, bani care existau în februarie 2018 în conturile partidului, dar care aparent s-au evaporat în ultimele 5 luni. În replică, Orban intenționează să scape de acești lideri de organizații. Problema este că – așa cum puteți vedea în Statutul PNL (art. 86, alin. r) – mai întâi trebuie convocat Biroul Politic Național, iar acest for trebuie să îi dea afară pe șefii județeni cu votul a două treimi dintre membrii BPN-ului.

Jale-n filiale

Situația este cu atât mai spinoasă pentru Ludovic Orban, cu cât Biroul Executiv (BEx) de luni a adus cu sine un peisaj mai mult decât dezolant: Orban s-a văzut părăsit de toți aliații care l-au ajutat în iunie 2017 să fie votat președinte al PNL. Și ne referim aici atât la oameni din Ardeal, cât și din zona de sud, în frunte cu Marian Petrache, Iulian Dumitrescu și fruntașii organizațiilor din București. Alături de Orban au rămas doar filialele slabe și cele unde el a pus președinți interimari (deci în afara Congresului – cel mai legitim organism al PNL):

  • Gorj: deputatul Dan Vîlceanu, fost membru PSD (ba chiar președinte al TSD Gorj) și PDL (unde a deținut funcția de secretar executiv al filialei) – a se vedea fotografia de mai jos, care încă circulă pe Facebook. În altă ordine de idei: pe vremea când era membru PSD, Vîlceanu se bucura de prietenia lui Victor Ponta, parlamentar tot de Gorj. Nici acum, la PNL, politicianul nu o duce rău: jurnalistul gorjean Narcis Daju a scris AICI că în 2016 Vîlceanu și o rudă de gradul I încheiaseră cu Complexul Energetic Oltenia contracte însumând peste 63 de miliarde de lei vechi.
  • Dâmbovița: Gabriel Grozavu, un ilustru anonim numit în funcția din teritoriu după mazilirea lui Cezar Preda, un fost greu atât al PDL-ului, cât și al PNL-ului primilor ani de după fuziune.
  • Argeș: Adrian Miuțescu, fost deputat între 2004 și 2008. Singurul lucru pe care îl putem spune despre el este că reprezintă o mică excepție: a devenit șef județean în mai 2017 – așadar cu o lună înainte de Congresul care l-a ales președinte pe Ludovic Orban.
  • Buzău: deputatul Cristinel Romanescu, ales în funcție în aprilie 2017.
  • Iași: deputatul Costel Alexe, fost co-președinte al TNL. A devenit președinte județean tot în aprilie anul trecut.
  • Bacău: deputatul Ionel Palăr, șef din aprilie 2017.
  • Tulcea: Ștefan Ilie, președinte din mai 2017.

În acest context sumbru…

…sursele PSnews.ro spun că Ludovic Orban a rămas cu 20% susținere în PNL, nicio organizație importantă, aducătoare de voturi, nerămânând în barca fostului deputat – și ne referim aici la Alba (unde președinte este primarul Mircea Hava), Cluj (filială condusă de către europarlamentarul Daniel Buda), Suceava (unde îl vedem ca lider pe Gheorghe Flutur, președintele Ligii Aleșilor Locali ai PNL – mai pe românește: șeful baronilor PNL) și Arad (păstorită de edilul Gheorghe Falcă).

Chiar și așa, sursele noastre vorbesc despre o disperare în crescendo a lui Ludovic Orban, care la Consiliul Național va încerca, împotriva Statutului PNL, să-i dea afară din partid pe toți președinții de organizații care îl contestă.

Iohannis – singura vestă de salvare

În toată această degringoladă, liderii PNL care au rămas raționali înțeleg că este necesară intervenția în forță a președintelui Klaus Iohannis. Nu de alta, dar după consecința nefastă a revocării Laurei Codruța Kovesi de la conducerea DNA (și ne referim aici la migrarea fanilor iohanniști către Dacian Cioloș), actualul șef de stat rămâne fără platformă politică. Iar Iohannis nu are altă șansă dacă vrea să fie reales în 2019 decât să se întoarcă alături de PNL – singurul partid anti-PSD care are structuri solide în teritoriu și care încă beneficiază de o organizare satisfăcătoare.

psnews.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*