Șeful juriștilor SRI, veste proastă pentru corupți

Șeful Direcției Juridice a Serviciului Român de Informaţii, general Dumitru Dumbravă, atrage atentia ca SRI isi mentine ‘interesul’ pana la finalizarea definitiva a unei cauze penale si lanseaza într-un interviu acordat juridice.ro un avertisment pentru toti coruptii care se cred imuni in fata autoritatilor.

“Fenomenul corupţiei, ca ameninţare la adresa securităţii naţionale, a intrat relativ recent în portofoliul SRI. Încercăm să ne convingem că este doar o etapă, determinată de persistenţa acestui fenomen social şi, mai ales, de consecinţele grave pe care le generează, dată fiind amploarea sa deosebită, cu forme variate şi complexe manifestate la toate nivelurile societăţii.

Angajarea SRI în această luptă, până la urmă, de asanare morală a societăţii s-a făcut ca structură de suport a autorităţilor judiciare cu atribuţii în materie şi mă bucur că, în prezent, nivelul de încredere şi calitate a cooperării a atins o cotă de neimaginat într-un trecut nu prea îndepărtat. Saltul evoluţiei în acest demers a fost făcut odată cu adoptarea unui concept integrat în combaterea corupţiei, focalizând secvenţial instrumentele investigative pe toată lungimea lanţului trofic judiciar. Concret, dacă în urmă cu câţiva ani consideram că ne-am atins obiectivul odată cu sesizarea PNA, de exemplu, dacă ulterior ne retrăgeam din câmpul tactic odată cu sesizarea instanţei prin rechizitoriu, apreciind (naiv am putea spune acum) că misiunea noastră a fost încheiată, în prezent ne menţinem interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze.

Această manieră de lucru, în care suntem angrenaţi alături de procurori, poliţişti, judecători, lucrători ai DGA ori ai altor structuri similare a scos la iveală punctual şi aspecte care ţin de corupţia sistemului judiciar, în limite care nu trebuie tolerate, dar nici exagerate. Important este, în opinia mea, că sistemul judiciar îşi dezvoltă anticorpii necesari vindecării acestei patologii.

Să nu uităm că, înainte de orice, procurorii sunt cei care instrumentează diferitele fapte de corupţie săvârşite de către magistraţi, iar nişte judecători îi condamnă.

(…)

Un lucru nu încetează să mă uimească de fiecare dată. Sunt momente în care toate ecranele televiziunilor de ştiri se îngălbenesc de breaking-news-uri. Ei bine, pe acest fond, maladiv, hepatic, sunt unii care privesc şi-şi numără banii primiţi drept mită, crezându-se imuni la reacţia autorităţilor. Vestea proastă pe care le-o dau este că statul român şi-a dezvoltat sistemul imunitar, iar SRI este unul dintre anticorpii bine dezvoltaţi şi echipaţi pentru însănătoşirea societăţii şi eliminarea corupţiei”, spune Dumitru Dumbravă

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*