Un moment de glorie ratat

 

calin bostan 2  autor: Calin Bostan

Clipe tare grele trăiesc domnii consilieri municipali aparținând fostei Uniuni Social Liberale, care au respins, cu mare entuziasm, proiectul de hotărâre promovat de opoziție prin care deliberativul

local s-ar fi constituit parte civilă pentru recuperarea prejudiciului creat de primarul Constantin Boșcodeală bugetului local prin finanțarea ilegală a clubului de fotbal Gloria.

Aceștia ar fi putut avea momentul lor de glorie, dar i-au dat cu piciorul. Și nu am înțeles niciodată de ce. Chiar convinși sută la sută de nevinovăția primarului, gestul trebuia făcut. Ar fi rămăs undeva, în arhive, dacă Boșcodeală ar fi fost achitat. Abia acum, când momentul scadenței se apropie cu pași repezi pentru primar, proporțiile dezastrului au început să se vadă la justa lor dimensiune. Mai precis, în cazul în care Curtea de Apel va îmbrățișa punctul de vedere al “judecătoarei de 35-40 de ani” de la instanța de fond brașoveană și va menține condamnarea lui Constantin Boșcodeală, bugetul local va trebui să recupereze prejudiciul. De la primar nu mai are cum, pentru că s-au opus consilerii PSD și PNL, pe atunci frați într-ale social-liberalismului. Și singura șansă, așa cu o arată demersurile din vara trecută ale procurorilor anticorupție, este aceea de a recupera prejudiciul din buzunarele celor care  s-au solidarizat, doar în urma unui simplu ordin de partid, cu intangibilul – cum părea atunci – primar al Buzăului. Peste toate, bate la ușă și câte un dosar penal drept bonus, fiind întrunite toate elementele definitorii ale unui abuz în serviciu, exact cum scrie la carte.

Personal, îmi pare rău de acești oameni pentru care cariera de ales local s-a mărginit la a ridica mâna la ordin de la partid. Făcând abstracție de numele lor, îmi pare însă bine, pentru că, odată și odată, aleșii trebuie să conștientizeze ce înseamnă răspunderea penală și materială legată de vot.

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*