Ziua în care „Revoluția fiscală” intră în ședință de Guvern: Euro trece de 4,63 de lei pe piața interbancară, benzina premium s-a scumpit

În ziua în care ordonanța pentru modificarea Codului Fiscal intră în ședință de Guvern, euro atinge pe piața interbancară cel mai mare nivel din 2012 până astăzi: 4,63749 lei. Leul s-a depreciat şi în faţa monedelor din regiune, precum zlotul polonez şi forintul maghiar, scrie News.ro. Banca Naţională a României (BNR) anunțase marţi un curs de referinţă de 4,5968 lei/euro, în creştere cu 0,1% faţă de nivelul precedent, în timp ce dolarul american s-a apreciat cu 0,46%, la 3,9746 lei, iar francul elveţian a crescut la 3,9742 lei.

În plus, Digi24 relatează că benzina premium a ajuns la valoarea de 6 lei pe litru într-o benzinărie de pe Autostrada București-Pitești. Acest nivel nu a mai fost din 2016, înainte de reducerea accizelor şi a TVA-ului, relatează sursa citată, care atrage atenția că în ultimul an combustibilii s-au scumpit cu un leu.

Controversata ordonanță pentru modificarea Codului Fiscal, care pevede, între altele, transferul contribuţiilor de la angajator la angajat şi scăderea impozitului pe venit de la 16% la 10%, va fi discutată miercuri în ședință de Guvern.

Raluca Ion/republica.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*