Compozitor baroc elvețian anti-îmbătrânire. Antologie dedicată Centenarului Marii Uniri - PDF Free Download

Mecanicilor nr.

Cei aleşi prin voinţa naţiunei în fruntea treburilor obşteşti […] n'au uitat de visul părinţilor şi moşilor noştri de a avea o Universitate românească în inima Ardealului.

Ei şi-au dat în acelaşi timp seama că poporul nostru reînnoit are o înaltă misiune culturală în Europa centrală. Recunosc în spiritul ardelenesc moştenirea unei tenacităţi, orgoliul libertăţii parcimonios câştigate, un mai accentuat spirit de cetate în ordinea claustrării chiar, wissen vor 8 natural anti aging şi a civilităţii, demnităţii, severităţiiun simţ constructiv - al ordinei deci, cu o specifică teamă de «aventură»".

Mircea Zaciu Ca o imensă scenă, Transilvania ÎnAnul Compozitor baroc elvețian anti-îmbătrânire, mă întrebam dacă, înla Centenarul Marii Uniri, vom fi în stare să găsim cumpăna dreaptă, să exaltăm fâşia de lumină din fragmentele de istorie hărţuită ale acestui secol de existenţă?

Să recompunem rotundul unui trecut ale cărui produse suntem, inevitabil şi iremediabil. Să ne procurăm, aşadar, un viitor. Avem un sprijin: limba română, cea care e, zice Eminescu, împărăteasă la ea acasă. Scriitorii vă pot fi călăuze. Transilvania din cuvinte e şi o propunere de meditaţie.

Eşti român aşa cum alţii sunt englezi, chinezi ori… persani. Nu-i de laudă, nici de pus cenuşă în cap. Nu-i un dar anume şi nici blazon care să te scutească de îndatoririle de om al vremii tale.

Cu un accent străin, tânărul îi spune că are examen curând, e student la medicină, la Cluj.

Ea ştia că omul se defineşte prin mai multe apartenenţe concentrice, că este el, ca individ, are un nume, o profesiune, dar are şi un loc, un neam, o ţară. Este neapărat al cuiva şi e bine să se definească prin ai lui. Aş evoca aici şi o scenă din filmul din Jocurile sunt făcute, pe un scenariu semnat de Sartre.

Acolo, cei morţi intră, pe o portiţă pitită într-o fundătură, în tărâmul celă- 5 lalt. Dar ei se pot plimba oricând, nevăzuţi, printre cei vii. Proaspăt locuitor al tărâmului umbrelor, eroul vede, de pildă, un filfizon viu urmat de o suită de strămoşi nevăzuţi, indignaţi de cum le face de râs truda şi numele acest urmaş care i-a uitat. Şi vede şi strămoşi fericiţi că numele le este dus mai departe cu cinste.

Nu contează aici subiectul, ci această imagine a responsabilităţii generaţiilor succesive.

Zoe Dumitrescu Busulenga

Nu trăim într-un decor rece de mucava, ci într-un freamăt de trecut şi prezent. Putem descoperi pretutindeni urme care să ne îmbogăţească trecerea. Să-i dea un sens, un rost, o legitimare.

Ideea Marii Uniri a devenit, din motive obscure, o idee extenuată. Anii interbelici au fost prea puţini şi prea neîndemânatici pentru o aşezare, iar internaţionalismul proletar nu i-a venit nicidecum în ajutor.

Zoe Dumitrescu Busulenga [2nv82v5r59lk]

Faţă-n faţă cu non-locurile lumii contemporane, indiferente şi nerăbdătoare, cu aglomerarea semnelor că rătăcim într-o lume ce pe nesimţite cade, am fi putut găsi în spaţiul mioritic un loc al nostru.

Lucian Blaga ne oferea un nume — ar fi fost slujba noastră să-i construim o realitate. Societatea românească trece printr-o stranie criză identitară. Stranie, căci greu reperabilă în doze atât de acute şi de a-tipice la vreun alt neam. Naţional şi patriotic sunt, la noi, cuvinte de ocolit atunci când nu le ataci cu superioritate, în răspăr cu tot ce se întâmplă azi în lume. Atributele lumii contemporane — mondializare, globalizare, comunizare, masificare, internetizare — depersonalizează periculos, e adevărat, dar reconsiderări paşnice şi fireşti ale apartenenţei le ţin piept pretutindeni.

Europa funcţionează ca un tot numai privită de la distanţă. De aproape, diferenţele au fost mereu puternice şi aşa vor rămâne o bună bucată de vreme.

Full text Ne întrebăm: cum mergem mai departe?

Orice uniformă creşte pofta de costume personalizate. Românismul e pentru români cauză, nu efect. Românii pun în seama românismului lor, pripit şi nediferenţiat, toate neîmplinirile, toate ororile.

Aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova - france

Pe acest fundal ne-isprăvit şi foarte critic, intervine iluzia rezolvării rapide, printr-o minune fie ea întâmplare ori om, neapărat providenţiale! Devine o boală […] A cultiva, fără încetare, spiritul critic e a te păstra, programatic, «în afară», a nu răspunde nici unei chemări, nici unei invitaţii.

Numai un neam deloc împăcat cu propriul trecut poate cheltui atâta energie neagră pentru a demola tot ce-l înconjoară. Constat, de o bună bucată de vreme, o tot mai accentuată, mai diversă şi de o calitate în creştere manifestare a unui fenomen pe care l-am numit re-locuirea culturală a Clujului, a oraşelor şi satelor României. Reîntoarcerea la actul cultural sub cele mai variate şi, uneori, surprinzătoare moduri e semn că românii au redescoperit cea 6 mai sigură, mai neîndoielnică şi mai înaltă cale de asumat şi consolidat identitatea naţională în chiar plin proces de aliniere la norme continentale şi mondiale: Cultura.

Eu nu-s român prin sânge, ci prin cultură, prin limbă. Limba şi cultura mi-au dat mie Patria. Ele m-au făcut român. Pe Tata, la răscrucea marilor întrebări pe care le punea istoria, l-a făcut român opţiunea pentru dreptatea cauzei româneşti în problema Transilvaniei.

Pentru el, dreptatea i-a impus atitudinea. Pentru mine, nu a existat chestiunea alegerii. M-am născut într-o cultură, într-o limbă, într-o privelişte dominată de această limbă ale cărei farmec şi bogăţie transcendentală le-am simţit din copilărie; nu pot să le aparţin decât lor, adică României.

Înscriam, cu acest titlu, despre romanul Moartea baroanei al lui Ştefan J. Fay fiindcă descopeream o conştiinţă exemplară slujită de un verb în stare să scoată în evidenţă sensuri grave ale istoriei şi să le prefacă în pietre obligatorii ale respectului de sine al unui neam.

Beethoven - Für Elise (Piano Version)

O memorie ruminantă, un simţ rar al răspunderii individuale faţă în faţă cu destinul comunităţii aparţinătoare transformau — cu argumente ţinând de logica bunului simţ şi de justiţia devenirii istorice — tema transilvană în motiv obsedant de gândire şi simţire, cu adânci semnificaţii simfonice, şi în datorie de împlinit în numele autohtoniei absolute a românilor ardeleni. Ştefan J. De o inteligenţă periculoasă pentru cine îşi simte limitele propriei inteligenţe.

Tânărul Ştefan Fay face ucenicie în atelierul sculptorului Ion Jalea, alt prieten al părinţilor săi.

• Она дергалась на месте, пока мать застегивала ее куртку.
• Проговорила Наи.

Studiază la Bucureşti sculptură, apoi pictură. Începe să scrie. Întâlnirea cu câteva somităţi ale Compozitor baroc elvețian anti-îmbătrânire noastre, unele dintre ele vechi prieteni ai tatălui său, îl marchează. Tăietura netă şi oarbă a evenimentului istoric este umanizată într-o pro- 7 Compozitor baroc elvețian anti-îmbătrânire de extraordinară ştiinţă a reconstituirii. Personaje reale, altele imaginare, date extrase din documente, verificabile, şi altele avansate ca variante valabile ale realului sunt fixate sub lupa măritoare a descrierii.

Antologie dedicată Centenarului Marii Uniri

Povestirea lucrează, declarat şi îndrăzneţ, în descendenţa prozei ardelene gen Slavici, Agârbiceanu, Pavel Dan, chiar Blaga, dar şi cu o vagă ritmare sadoveniană a detaliului. Toate semnele memorative ale propriei biografii, amintirile copilăriei şi cunoaşterea de mai târziu a oamenilor din mai toate zonele Ardealului, la care, firesc, se adaugă biblioteca imensă, consultată cu un ochi în stare să vadă palpitul vieţii dincolo de documentul uscat şi neutru, concură într-o proză acaparatoare.

E atât de mărunţit fiecare detaliu al acelor zile de răscruce, încât încape în pagină istoria unui neam, cu datini, obsesii, spaime, cu poveşti şi legende, cu un peisaj asumat cu toate culorile, miresmele şi formele sale.

Fiecare scenă e secţionată ca la un tomograf scriptural, felie cu felie, gest cu gest, aromă cu aromă, sunet după sunet.

Aici - Asociatia Tinerilor Istorici din Moldova

Ca la un inventar al neamului, cu tot trecutul său, cu zestrea materială şi spirituală acumulată în secole prelungi de românii ardeleni, se enumeră fiinţa însăşi a Transilvaniei, cu toate feţele ei. Povestea are istoria ei, câteodată atât de apropiată de traseul istoriei propriu-zise, încât cărările lor se lipesc una de alta, până ce se confundă; alteori, atât de depărtată este această istorie a poveştii, de parcă ar ţine de altă lume.

Veţi găsi, astfel, în acest volum studii sobre despre istoria, geografia, literatura, folclorul acestui ţinut alături de confesiuni poematic-sentimentale, de evocări ale unor importante figuri legate de Marea Unire, de poeme şi fragmente de proză. Deşi lucrate independent, textele, veţi vedea, se întreţes, îşi răspund; un soi de canon subteran, subtextual le aduce împreună, le uneşte, sporindu-le consistenţa şi mesajul. Este ca şi cum aş spune: în peisajul românesc Compozitor baroc elvețian anti-îmbătrânire reprezintă munţii.

Munţi au şi Moldova şi Muntenia. Oltenia însăşi are munţi, dar crestele sunt strânse în jurul Ardealului într-o afinitate geologică fără început. Munţii aparţin Transilvaniei pentru că Transilvania se numeşte teritoriul aspru şi grav al sufletelor noastre.

NecLIB2 - Library Catalogue

În spaţiul desfăşurat între Mureş, Târnave şi Crişuri, în timpul desfăşurat între Gelu, Inochentie Micu şi Iancu, noţiunea de joc este neconţinută. Spiritul mobil şi strălucitor, atât de propriu sudului, este aici nedorit şi inexistent, o seriozitate stângace, dar sigură stăpâneşte totul, suntem mai aproape de Lună decât de porţile Orientului.

1. "Все они такие различные, - подумала Николь.
2. Рука" об руку они медленно шли по длинному коридору.

Casele se lasă împrejmuite cu ziduri şi oamenii se lasă împrejmuiţi cu tăceri, la fel de greu de străpuns. O gravitate aproape greoaie şi o nelabilitate magică aproape compun sentimentul constanţei, puternic cum puţine popoare îl ştiu. Totul este veşnic, cuvântul însuşi e neschimbător şi nu trebuie să ne mirăm că aici te poţi sprijini într-o vorbă precum în alte locuri în peretele stâncii.

Stabilitatea ideilor şi sentimentelor este atât de mare, încât eroarea nu intră în socoteli — atunci când apare, ea nu poate fi decât catastrofică. Avram Iancu, înnebunit pentru că s-a putut înşela, este cutremurător şi neverosimil printre contemporane baricade de operetă.

Dacă vreodată cineva, un spirit fantast şi neliniştit, ar căuta să intuiască rădăcinile miraculoasei unităţi a poporului român, le-ar găsi poate răsucite şi în coordonatele noastre sufleteşti, care nu se aseamănă, ci se adaugă una alteia. Muntenia şi Moldova îşi izvorăsc exuberanţa şi visul din Ardealul tăcut, pentru că, dincolo de porţile înalte şi de tăcerea creaţiei, Transilvania este leagănul.