Fișa de scor anti-imbatranire baschet elvețian

Vendetta şi pasiune, dezgust şi erotism. Nu se excita deloc, trebuia să mă întrebuinţez mai mult. Până şi răzbunarea cere muncă, m-am gândit eu, cere constanţă şi devotament.

Este asemenea unui labirint de oglinzi în care ne recu­ noaştem, chiar dacă deformaţi, oriunde ne-am întoarce privirea - în protagonişti dar şi în figuranţi, în victime dar şi în călăi, în cel care conduce dansul dar şi în cel care crede că-l conduce, în amănuntele peste care se trece uşor cu vederea dar şi în adevărurile fundamentale.

A debutat cu ro­ manul Plagiatul în anul Ţipi italiani contemporanei un volum de unsprezece povestiri, adnotate de sociologul Renato Mannheimer. Botezatu, Emanuel trad. Orice reproducere, totală sau parţială, a acestei lucrări, fără acordul scris al editorului, este strict interzisă şi se pedepseşte conform Legii dreptului de autor. Nu răspunde. Sun la interfon. Dau să descui uşa.

Informasi Dokumen

Cheia lungă nu se roteşte. Ce ciudat, mă gândesc. N-am văzut niciodată pe cineva care să plece de acasă fără să tragă yala de siguranţă. Poate că e în pat cu vreo Ei, da, şi cu cine, mă rog? Şi unde s-o fi găsit? Şi totuşi Două declicuri şi uşa se deschide. Aceeaşi miasmă de scrumieră plină-vârf. Şi linişte. Să sperăm că nu e. Oricum, dacă este, iau re­ pede Perseguitare şi pastilele de borago, apoi o tulesc fără să-i adresez vreun cuvânt.

Parcurg coridorul pe vârfuri, cu paşi mărunţi şi iuţi. Dracaena şi crăciuniţa arată mai vlăguite decât de obicei. Arunc o privire în bucătărie: în clarobscurul autumnal, masa îmi pare înţesată cu tot soiul de chestii indescifra­ bile. Să se fi hotărât să facă puţină curăţenie?

Uşa de la baie e dată în lături. Pe jos, o mulţime de saci negri de gunoi pe jumătate plini cu Dumnezeu ştie ce. Mă uit mai bine. Marco e acolo. Căzut lat, cu picioa­ rele răşchirate, unul îndoit pe jumătate. Laba piciorului drept răsucită, deloc natural. Glezna fracturată?

Látták: Átírás 1 Jessica Simpson ar urma să devină mamă P.

Aprind lumina. Oh, Doamne, e mort, mă gândesc. S-a sinucis. E vina mea Faţa îi e întoarsă spre dreapta. Ochiul stâng, singurul vizibil, are pleoapa căzută pe jumătate, într-o expresie înspăimântată pe care nu i-am mai vă­ zut-o niciodată. Nu, nu s-a sinucis D oar a alunecat. Pe sacii de gu­ noi. Dar ce caută sacii ăştia în baie?! Şi dacă nu e mort? Pun palma între smocurile de păr ce i bioderma antirid iţesc din nări şi gura lui, nefericită din cauza din­ ţilor diformi.

Aşadar, fișa de scor anti-imbatranire baschet elvețian I unie '94 Ea îl urmează ca un câine Trebuie spus că, în urmă cu numai câteva luni înainte de acea după-amiază de duminică - încă nu-1 uram. Ura - cea adevărată - o încerci numai pentru ci­ neva pe care îl cunoşti. Totuşi, se poate întâmpla ca, numai privind fotografia unui necunoscut, să simţi re­ pulsie.

Dacă, pe urmă, persoana din fotografie a mai şi comis o acţiune incorectă - dar ce zic eu? A lui a fost de-a dreptul necinstită - chiar împotriva ta Ei, bine, nu o urăşti pe persoana asta, dar îţi dă o senzaţie, aproape fi­ zică, de dezgust. Un dezgust vivace, ca s-o spunem pe-a dreaptă. Şi atunci, când starea asta sufletească ajunge să-ţi intoxice viaţa, când nu mai reuşeşti să simţi ce simţeai înainte - şi cum simţeai înainte - atunci, zic, a sosit clipa să-ţi sufleci mânecile şi să treci la treabă.

Am început prin a-1 urmări. Mă ţineam după el, epi­ sodic, între opt şi jumătate dimineaţa şi şapte seara, une­ ori chiar mai târziu. La început voiam să văd cum arată trupul care susţine acea expresie surprinsă în fotografia 8 C amilla Baresani alb-negru de pe copertă.

Francais Roumain | PDF

Apoi, am devenit curioasă să-i aflu viaţa. Căutam oare un mod în care să mă răzbun? N-aş şti să spun. E foarte posibil ca, pentru început, să-mi fi fost de ajuns să-mi bag nasul în treburile lui, să cercetez chipurile prietenilor pe care îi avea, să înţeleg ce fel de femeie i-ar plăcea unui tip de genul lui.

Chiar aşa am început: fără planuri, fără strategii. Până atunci - până la dezgust, cel puţin - totul părea să funcţioneze strună. Adică: proiectele nu-mi ieşeau niciodată, rutina mă îndobitocea, imprevizibilul mă pândea la tot pasul, iar această regularitate care te adoar­ me îmi garanta un soi de bunăstare nenaturală, la fel de complicată ca bunăstarea unui fachir, de exemplu. Dar spionându-1 pe bărbatul acela, ritmul vieţii mele s-a schimbat.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să-i caut numă­ rul în cartea de telefon.

• Наконец Николь сообразила, что голос принадлежал роботу Жанне, читавшей знаменитые стансы Бениты Гарсиа о страхе, написанные во времена, когда та прониклась интересом к политике, потеряв работу в отчаянную пору Великого хаоса.
• Пошли, - сказал .
• Наи просила Николь позаботиться о Кеплере; Николь просила Наи не обделять ее сына своей чистой бескорыстной Приподняв тяжелые сумки, Патрик перебросил их через плечо.
• coursera-ddp-shiny/ro_impactbuzoian.ro at master · spujadas/coursera-ddp-shiny · GitHub
• Camilla Baresani - Plagiatul [6ng2z53xj2lv]
• Treiul va trece din nou podul - PDF Ingyenes letöltés

Era acolo. Faima lui era încă atât de incertă, încât deocamdată nu-i procura neplăceri şi nici teama că ar putea fi în pericol. Când ţii sub observaţie un necunoscut, trebuie să-ţi pui câteva întrebări care să dea un fir logic tacticii tale de urmărire. De exemplu: trăieşte singur sau e un tătic grijuliu care îşi duce dimineaţa copiii la şcoală?

E oare un avocat care în pauza de prânz îşi duce secre­ tara la un motel de pe şoseaua de centură sau, dimpo­ trivă, e un introvertit care îşi petrece după-amiezile 9 încleştat de sticla lui de băutură, citind şi recitind aceleaşi, mereu aceleaşi cărţi?

Cumva o fi dintre aceia care se studiază discret în vitrinele băncilor sau poate că, atunci când păşeşte, şosetele îi cad, adunându-i-se sub călcâi? In sfârşit, dacă intenţiile noastre diabolice nu se limi­ tează la simpla îndeplinire a obiectivului stabilit cum ar fi, de pildă, un asasinatci ne fac să plăsmuim proiecte din ce în ce mai complexe - atât de complexe, încât de­ vin indescifrabile chiar pentru noi înşine - ne vom trezi în faţa unui uriaş păienjeniş de tabieturi, orare, neglijenţe şi frivolităţi despre care credem că ne-ar putea fi utile cândva.

Pe de altă parte, să fim serioşi: cui i-ar plăcea să fie spionat întruna, dezbrăcat din priviri, disecat de dimi­ neaţa până seara? Despre Marco Minghetti mă interesau, înainte de orice, detaliile inocente, acele mici amănunte care fac dintr-un om o fiinţă ridicolă.

Nu viciile, nu ciudăţeniile care, la urma urmelor, pot avea şi ele măreţia lor.

Diunggah oleh

Cău­ tam particularităţi meschine, ca să pot râde pe seama lui. Cât despre urmărire, încă nu stabilisem nimic. Am hotărât că, dacă vrei să urmăreşti un bărbat aşa cum scrie la carte, trebui să îţi începi treaba de dimi­ neaţă. Dimineaţa, nu te mişti de acolo câteva ore bune, pentru că nu ştii care-i situaţia - poate că omul iese mai târziu sau poate că a ie­ şit deja înainte de a ajunge tu.

Soţul meu s-a crucit când, aducându-mi cafeaua la pat, a sfârşit prin a mă dibui în baie, unde a 18 suisse anti aging îndeletni­ ceam deja cu spălatul pe faţă. Probabil că abia se montează tarabele. De obicei, atunci când ajung eu, s-au ter­ minat deja, am concluzionat grăbită, construindu-mi un surâs încărcat - speram eu - de promisiuni învăluite în mister.

Trebuia să traversez tot oraşul şi voiam cu orice preţ să fiu punctuală, măcar în prima dimineaţă.

Era exact ca atunci când te prezinţi la o nouă slujbă, unde şefii nu au descoperit încă faptul că întârzii întotdeauna. Luni, 3 iunie, la ora şapte şi jumătate, mă aflam deja pe strada Matteo Bandello nr. Nu se ştie niciodată, m-am gândit, se poate întâmpla ca bărbaţii, atunci când trec de o anumită fișa de scor anti-imbatranire baschet elvețian stă, să devină matinali. Blocul era genul obişnuit de clădire seniorială mila­ neză de la începutul anilor şaizeci, de felul celor care sunt de obicei în proprietatea societăţilor de asigurări sau 1 Porc-de-mare n.

Atriumul, de­ limitat de o uşă mare de sticlă, era inutil de amplu, iar masa portarului - asemenea unui bac - părea ancorată în fluxul geron si anti imbatranire jocuri luminoase de pe dalele de marmură cern­ ită ale pardoselii. Nici măcar un paravan, un perete de ghips-carton, în fine, ceva care să-i garanteze omului un pic de privacy, să-i permită să gătească ceva sau să-şi spele farfuria în timp ce locatarii trec încoace şi-ncolo.

Ei dispreţuiesc blocul şi pe locatari, afişând ostentativ o deferenţă onctuoasă, deşi în realitate au o singură do­ rinţă: să aprofundeze în tihnă articolele din ziarul pe care îl au în faţă, fără să fie deranjaţi întruna de tot soiul acid hialuronic in buze oradea aiuriţi ce îi cer informaţii pe care le-ar putea citi şi singuri pe avizierul de la intrare.

Când va veni vremea, mi-am zis, un portar ranchiunos mi-ar putea fi de mare folos. Era deja şapte şi jumătate, iar masa portarului zăcea în mijlocul atriumului, încă neprihănită. Am vrut să-i descopăr numele pe interfonul de la intrare, ca să-mi dau seama din care aripă a clădirii urma să coboare Marco Minghetti. Erau numai numere. Asta e un obicei de-a dreptul odios, mi-am spus, învinovăţindu-1 pe el pentru sistemul utilizat de tot blocul şi, probabil, de întreg car­ tierul.

Cât despre restul, în zonă nu se afla nimic care să-mi placă. Puţinele şi atent selecţionatele activităţi co­ merciale, vechiul sediu - abandonat - al Partidului So­ cialist, consulatul olandez, o cunoscută sală de squash, filiala unei secte psihoanalitice originară din Valesse şi fișa de scor anti-imbatranire baschet elvețian Camilla Baresani instituţii scolastice exclusiviste, tutelate de măicuţe sau de preoţi.

O atmosferă ca în orice zonă decontaminată de orice urmă de decor al marii burghezii. Eram convinsă că-1 voi recunoaşte, chiar dacă era foarte probabil ca fotografia pe care şi-o alesese pentru copertă să fi fost retuşată.

Era de înţeles să-şi dorească o înfăţişare cât mai agreabilă şi fără îndoială că fotografia fusese făcută cu câţiva ani în urmă, când, probabil, mai avea păr şi abia se întorsese de pe litoral. Mi-am mutat maşina încoace şi-ncolo până când am reuşit s-o postez strategic, în apropierea ieşirii din bloc, pe latura umbrită a străzii.

Aveam cu mine câteva reviste turistice, pe care intenţionam să le răsfoiesc în aşteptarea lui. Ce mai, eram pregătită pentru o aşteptare extenuan­ tă, dar - ca să fiu sinceră până la capăt - mi-aş fi dorit să-l văd apărând cât mai repede. Exact ca atunci când tânjeşti după bărbatul alteia: eşti convinsă că poţi purta un răz­ boi de durată, în care să cucereşti poziţiile pas cu pas, dar refuzi să ieşi la atac pentru că, în realitate, simţi că va fi un război-fulger, iar sângele vărsat nu va fi al tău.

Plictiseală: searbădul du-te-vino de feţe previzibile; elevi striviţi sub ghiozdanele enorme, cu chipul absor­ bit - al celui care a învăţat toată noaptea încercând să-şi îndrepte media la ultimul test din an, iar în drum spre şcoală repetă noţiunile abia memorate - fișa de scor anti-imbatranire baschet elvețian, dimpotrivă, cu expresia destinsă - a celui care şi-a văzut deja sacii în căruţă; funcţionărese exuberante ori cu umblătură ţeapănă, de profesioniste; doamne cu figuri afectate şi 13 mutre terne de menajeri filipinezi ieşiţi să plimbe câinele stăpânului; o fată frumoasă oare nu cumva coboară din apartamentul lui Minghetti?

O fojgăială de personaje cotidiene care ar putea stimula, cel mult, imaginaţia vreunui locuitor al Stockholmului; pentru mine însă, care îmi duc traiul aici, reprezintă cel mult un ansamblu de semnale întru totul descifrabile. Clipe de incertitudine oare se merită? O vânzoleală de mame şi neveste cu priviri mai mult sau mai puţin lipsite de poezie, poştaşi şi curieri. Pe urmă, cu puţin înainte de ora zece, am fost sigură: bărbatul lat în spate care ieşea dintr-unul din ascensoarele de pe aripa stânga era cel din fotografie.

Obrajii mi s-au aprins şi respiraţia mi s-a tăiat brusc. Cât de banală pot fi, m-am gândit atunci, ruşinată de reacţia mea. L-am remarcat pe dată, fiindcă nu mă mai aflam în maşină, ci, ca să-mi mai dezmorţesc genunchii, coborâ­ sem să cercetez inscripţiile de pe tăbliţele de alamă de deasupra interfonului.

Stăteam acolo ca o nătângă şi mă întrebam cum de s-a ales notarul de la etajul al doilea cu un nume - Wittman - atât de ciudat, când, deo­ dată, l-am zărit - din spate, pentru fișa de scor anti-imbatranire baschet elvețian, ieşind din lift, s-a dus direct spre masa portarului. Cu o mapă de piele soioasă într-o mână şi un teanc flendurit de hârtii sub celălalt braţ, cu fire rare de păr şi şuviţe cenuşii dezordonate, într-un costum din bumbac de culoarea 14 Camilla B aresani tutunului, gata boţit, avea exact aerul bărbatului care mă aşteptam să fie.

Am traversat în viteză strada şi m-am postat în faţa vitrinei unui magazin de stampe vechi. Proprietăreasa, care tocmai sosea, m-a fixat cu priviri pline de speranţă: găsise o clientă nerăbdătoare să dea toţi banii pe fleacuri de la prima oră a dimineţii.

Pe urmă, şi-a încreţit fruntea descoperind pe trotuar o configuraţie alcătuită din excre­ mente de câine, parţial stâlcite; chiar acolo, la intrarea în propriul ei magazin. In semn de dezaprobare, desele cră­ pături de pe chip i s-au înmulţit brusc, apoi a căutat totul despre riduri citească pe figură o umbră de solidaritate.

Pe care eu nu fișa de scor anti-imbatranire baschet elvețian arătat-o. Pe urmă, Minghetti l-a salutat pe portar cu o flutu­ rare a braţului şi s-a îndreptat spre ieşire cu paşii iuţi şi privirile în pământ. Din buzunarul stâng al hainei îi atâr­ na limba unei cravate din mătase întunecate şi austere. Butonii cămăşii sale bleu se iţeau de sub mâneca hainei, atârnând neglijent.

Privirea mi-a fost atrasă de pielea obrajilor săi, flască şi creponată ca o coajă de arahidă. In fotografia de pe coperta cărţii, un iscusit efect de fundal şi un joc inteligent de clarobscururi estompau urmele evidente de îmbătrânire a epidermei. A trecut prin faţa chioşcului de ziare fără să se oprească.