Obligațiuni anti-îmbătrânire elvețiene. Antologia Pandemia...Nebunia
Stimaţi colegi, Declaraţia mea politică se intitulează "Forţa de muncă pe piaţa agricolă. Această tendinţă, încurajată şi de criza economică globală care a afectat micii şi marii întreprinzători din mediul rural, este extrem de dăunătoare în perspectivă, după cum vedem deja. În condiţiile creşterii cererii de personal specializat în agricultură şi creşterea animalelor, România se confruntă, iată, cu un exod al celor apţi de muncă înspre oraşele mari şi mici, care duce la depopularea unor sate întregi.
Dacă în urmă cu puţin timp vorbeam aici, în plenul Camerei, despre necesitatea redeschiderii la ţară a liceelor agricole, cu acelaşi scop, de a asigura forţa de muncă necesară, astăzi aduc în atenţie necesitatea unor programe intense de investiţii şi susţinere a tinerilor care trăiesc în sate şi comune. De altfel, Guvernul a început să acorde facilităţi tinerilor Obligațiuni anti-îmbătrânire elvețiene dezvoltă proiecte şi afaceri de familie în mediul rural, iar Uniunea Europeană vine cu sprijinul financiar considerabil în acest scop.
Este nevoie, însă, în egală măsură, de cooptarea administraţiilor locale în acest proces complex.
Consider că acestea au primul rol în informarea şi consilierea tinerilor în legătură cu oportunităţile care le sunt oferite. Sunt prima verigă de legătură, interfaţa Guvernului în teritoriu şi, prin urmare, trebuie regândită relaţia cu cetăţeanul, pe aceste coordonate. Este nevoie de timp, resursă umană şi materială în plus, însă rezultatele nu vor întârzia să apară, dacă se vor înregistra creşteri la capitolul forţă de muncă în agricultură, aşa cum s-au înregistrat la numărul Obligațiuni anti-îmbătrânire elvețiene agricole.
Mai mult decât atât, dezvoltarea continuă a acestui domeniu impune de la sine un număr mai mare de oameni care să muncească în acest sector.

Vă mulţumesc. Următoarele intervenţii şi declaraţii politice au fost consemnate conform materialelor depuse de deputaţi la preşedintele de şedinţă.
Camera Deputatilor
Domnul Adrian Gurzău : "Pe fondul mitei de la Hidroelectrica, solicit audit cu privire la consecinţele intrării în insolvenţă voluntară a acestei companii" În cazul mitei de la Hidroelectrica cei de la Partidul Naţional Liberal îşi iau o revanşă pe corupţie faţă de cei de la Partidul Social Democrat.
Prea numai cei din PNL se plimbau pe la procurori şi prin faţa Justiţiei, deşi cu toţii, cei din Obligațiuni anti-îmbătrânire elvețiene Social Liberală, aparţin aceluiaşi grup infracţional organizat, care în vara anului au încercat să dea o lovitură de stat în România. Despre mită, numai de bine, este treaba procurorilor şi judecătorilor să se ocupe de borfaşi, în afara jocurilor politice. Ceea ce vreau să pun în discuţie este ceea ce s-a făcut cu Hidroelectrica, imediat cum cei de la Uniunea Social Liberală au luat România în custodie, ca pe un teritoriu cucerit.
Toate categoriile
Printre primele măsuri luate de către Victor-Viorel Ponta ştiţi când, atunci când a fugit în Austria, aşa cum a făcut de fiecare dată când pregătea câte o mârşăvie împotriva statului de drept sau a economiei Românieia fost şi cea de trimitere în insolvenţă a Hidroelectrica sub pretextul "eliminării contractelor cu băieţii Obligațiuni anti-îmbătrânire elvețiene. A fost cea mai cumplită lovitură aplicată uneia dintre cele mai rentabile companii româneşti. Hidroelectrica, la data la care s-a hotărât Victor-Viorel Ponta să se joace cu ea de-a insolvenţa, avea Obligațiuni anti-îmbătrânire elvețiene miliarde de lei venituri Obligațiuni anti-îmbătrânire elvețiene exploatare şi 48,38 milioane de lei profit, în pofida căpuşării acerbe făcute de către "băieţii deştepţi".
Efectele măsurii s-au văzut în scurt timp: au fost concediaţi peste o mie de angajaţi, au fost înstrăinate clădiri şi terenuri, iar ratingul societăţii pe piaţa internaţională de energie a scăzut, Hidroelectrica fiind în numai două zile complet delistată, cu retragerea oricărui rating.
Pe 28 iunieMoodys a retrogradat ratingul Hidroelectrica de la Caa1 la B2, cu perspectivă negativă.
Cu privire la efectele acestei retrogradări - care sunt pierderile pentru România Obligațiuni anti-îmbătrânire elvețiene şi cu privire la înstrăinarea de patrimoniu, solicit un audit. Sunt curios pe mâna cui au ajuns terenurile şi clădirile înstrăinate acum.
Sunt curios cum a scăpat premierul Victor Viorel Ponta ţara de "băieţii deştepţi". Mai ales cu cine i-a înlocuit. Ce trudă şi cât efort şi ban public a cheltuit Ministerul de Finanţe pentru a-i ameninţa pe IMM-işti Cam aceasta este atitudinea pro-business a premierului USL: colectarea de bani prin metoda pentru unii mumă, pentru alţii ciumă.
Înţeleg că trebuiesc colectate datoriile statului, dar de ce întotdeauna numai de la amărâţi? Amărâţi care au fost impuşi cu taxe şi impozite noi de către un guvern de neputincioşi, tocmai din cauză că sunt incapabili să-şi facă clientela politică să-şi plătească datoriile la bugetul statului. Altfel, de unde sponsorizări în campaniile electorale?
Să înţeleg că, dacă "Finanţele" au ajuns să-l someze pe unul care datorează cinci lulele, cinci surcele statului, au fost executaţi şi au fost recuperate datoriile de la marii datornici? Au fost recuperate sutele de milioane de lei, miliardele datorate de către companiile de stat? Nu, că altfel de unde sinecuri politice? Nu recuperează nici de la marile companii private, precum Galaxy Tobacco, care datorează bugetului ,32 milioane lei, din care TVA 64,62 milioane lei, accize - ,63 milioane lei, Obligațiuni anti-îmbătrânire elvețiene şi penalităţi - ,79 milioane lei.
Şi-atunci îşi încordează muşchii asupra celor aproape de mii de IMM-uri care agonizează în prag de faliment, de când Uniunea Social Liberală s-a prăvălit ca ciuma peste ţară. Nimic nu fac guvernanţii pentru a debloca affaires reglementaires suisse anti aging reală.
Prasert Prasatthong-Osoth, MD. Divideți 2 domenii de dezvoltare Prima parte este zona din fața a aproximativ 5 rai. Există 7 clinici de sănătate formate din 1.
Unde sunt promisiunile de relaxare fiscală? Pe câmp, unde au fost aruncate laptele şi mierea guvernării!
More Carte; Antologie pe timp de Pandemie, an Ed. Antoneta Rădoi, redactor-șef Convorbiri literar-artistice. Ana Dorian; mai 3 Preambul Dau peste o creație, o poezie scrisă în de Alexandru Vlahuță, desigur o revoltă a autorului față de starea de fapt a acelui timp. Unui scriitor ce-i rămâne ca armă de luptă afară de condei??
Domnul Adrian Mocanu crema cu oxid de zinc "Uniţi în cotă, dar nu şi în intenţii" Noul scandal politic pe care mass-media îl analizează şi îl amplifică în aceste zile este legat de presupusa intenţie a social-democraţilor de majorare a cotei unice.
În mod normal, simpla dezminţire a prim-ministrului Victor Ponta era de natură să îngroape subiectul, însă modul în care a fost lansat şi continuat acest scandal merită o analiză mai atentă. Prim-ministrul Victor Ponta a informat atât Guvernul, cât şi partenerii de guvernare, asupra perspectivei ca România să aibă o rectificare bugetară negativă, perspectivă care, odată ce va fi confirmată, va atrage după sine necesitatea luării de măsuri concrete pentru păstrarea economiei în parametrii negociaţi cu Comisia Europeană, FMI şi Banca Mondială.
Am văzut ca pe o consecinţă directă prezentarea, în această situaţie, a unor scenarii prin care corecţia necesară de care aminteam poate fi obţinută, iar unul dintre aceste scenarii ia în Obligațiuni anti-îmbătrânire elvețiene creşterea ipotetică a cotei unice.
Domnul prim-ministru a şi explicat că, în condiţiile unei rectificări bugetare negative, "anul viitor nu putem atinge toate ţintele: să şi scădem CAS-urile, să şi creştem salariile, să şi creştem pensiile, să şi creştem cofinanţarea".
De la a evoca, în cadrul unor discuţii politice, o serie de scenarii economice, până la a considera că premierul doreşte creşterea cotei unice, este o distanţă considerabilă. Consider că jumătatea USL aflată în campanie de recuperare de voturi a făcut tot posibilul să impună drept adevăr minciuna, conform căreia prim-ministrul doreşte majorarea cotei unice.
Toate aceste mutări pe tabla de şah a politicii româneşti ascund însă un adevăr simplu: componenta guvernamentală liberală, responsabilă cu îndeplinirea gradului de colectare la bugetul de stat a eşuat până acum în raport cu ţinta prognozată pentru anul în curs. În loc ca şeful ANAF şi ministrul finanţelor publice să prezinte la modul serios cauzele care i-au adus în această situaţie şi, mai ales, măsurile pe care se angajează să le ia pentru atingerea gradului de colectare prognozat, avem parte de mascarada politică a scutului ridicat de liberali pentru apărarea cotei unice de închipuita intenţie de majorare pe care ar avea-o primul-ministru.
Românii aşteaptă de la guvernarea USL rezultate palpabile şi soluţii pentru soluţionarea problemelor ce ţin de crema de fata bioderma de trai, nu strategii penibile de ascundere a eşecurilor sub armura neplauzibilă de apărător al intereselor alegătorilor. Scandalul cotei unice este, Obligațiuni anti-îmbătrânire elvețiene şi altele de acest gen, lipsit de substanţă şi demonstrează, o dată în plus, că în USL există discrepanţe în ceea ce priveşte intenţiile politice.
În vreme ce unii dintre noi sunt obligaţi să ia măsuri concrete pentru bunul mers al economiei, alţii abuzează de discursuri goale, determinate de cifrele din sondaje.
Este momentul ca responsabilii liberali din segmentul financiar al Guvernului să îşi ia sarcinile în serios şi să producă rezultate cât mai grabnice.
Antologia Pandemia...Nebunia
Doamna Adriana-Doina Pană : Obligațiuni anti-îmbătrânire elvețiene perspectivă asupra dialogului social" De la preluarea mandatului mi-am propus o bună cunoaştere şi revigorare a dialogului social instituţionalizat, iar pentru aceasta am demarat un amplu proces de consultări cu partenerii sociali pentru o mai bună înţelegere, atât a climatului în care se desfăşoară, cât şi a poziţiei partenerilor sociali în cadrul acestuia. În acest sens, am avut consultări, de la sindicate de unitate şi angajatori, până la federaţii şi confederaţii sindicale şi patronale.
Pot afirma că nici o solicitare de dialog formulată de partenerii sociali nu a rămas fără răspuns. De asemenea, am contribuit la deblocarea dialogului social la nivelul ministerelor şi al prefecturilor, iar la ministerele nou înfiinţate am insistat pentru constituirea comisiilor de dialog social. Am participat la şedinţe ale comisiilor de dialog social din cadrul ministerelor şi prefecturilor, mai cu seamă acolo unde au fost semnalate probleme ce necesitau o soluţionare urgentă.
Amintesc aici, pe lângă întâlnirile din ministere şi de la sediul Guvernului, participarea la şedinţa comisiei de dialog social organizată la Prefectura Cluj, pentru a rezolva problema salariaţilor de la Mechel Câmpia Turzii.
În urma demersurilor întreprinse împreună cu membri ai Guvernului din domeniul de resort, am reuşit să găsim soluţia legală Obligațiuni anti-îmbătrânire elvețiene a le fi plătite angajaţilor salariile restante, plăţile compensatorii, precum şi o parte din banii necesari reluării producţiei.
În plan legislativ am revizuit Legea privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, în sensul adaptării acesteia la practica comunitară şi compatibilizării rolului şi atribuţiilor Consiliului Economic şi Social naţional cu structura şi atribuţiile Comitetului Economic şi Social European, acţiune finalizată cu adoptarea de către Parlament a Legii nr.
Cu privire la Codul muncii şi la Legea dialogului social, menţionez faptul că efectele aplicării celor două legi se află într-un proces de continuă monitorizare, realizat de către Direcţia pentru dialog social din subordinea ministrului delegat pentru dialog social. Procesul Obligațiuni anti-îmbătrânire elvețiene un timp mai îndelungat, având în vedere distorsiunile induse de efectele crizei economice şi financiare care se manifestă şi în ţara noastră.
Pe plan extern, am demarat un proces de reevaluare a relaţiei instituţionale cu Organizaţia Internaţională a Muncii, în sensul îmbunătăţirii comunicării cu această instituţie, pentru a ne face cunoscute mai bine punctele de vedere cu privire la diverse aspecte ale legislaţiei muncii din ţara noastră. Pe scurt, ne propunem un dialog mai eficient cu Organizaţia Internaţională a Muncii. Cu privire la acţiunile pe care le avem în vedere pe termen scurt, am pornit de la ideea că o mai bună şi completă cunoaştere a modului în care se desfăşoară dialogul social la nivel central şi teritorial constituie un ajutor pentru toţi cei implicaţi şi interesaţi.
Un prim pas în această direcţie este editarea "Anuarului dialogului social din România", lucrare în curs de elaborare, demarată în luna aprilie a acestui an, care îşi propune să realizeze o radiografie a dialogului social tripartit la nivel teritorial şi central, pe baza datelor colectate de la nivelul prefecturilor şi ministerelor. Lucrarea va fi publicată şi pusă la dispoziţia celor interesaţi până la sfârşitul acestui an şi, aşa cum îi spune şi numele, va avea o periodicitate anuală.
Domnul Adrian-Alin Petrache : "Tehnologia scade apetenţa pentru citit. Cum compensăm? Copiii nu-şi mai acordă suficient timp să citească, iar acest lucru este o mare greşeală, deoarece cărţile pot fi, într-adevăr, cele mai bune prietene ale spiritului uman. Nu demult, lectura era parte a vieţii noastre, acea parte care ne dădea consistenţă gândirii şi raţiunii.
Tehnologia, deşi a schimbat în bine modul în care putem avea acces la informaţie, a schimbat şi activităţile pe care le preferăm în aceleaşi 24 de ore. Deşi cantitatea de informaţie scrisă este mai multă şi mai accesibilă Obligațiuni anti-îmbătrânire elvețiene oricând în istoria omenirii, negăm acest avantaj şi preferăm emisiunile tv frivole sau jocurile computerizate.
Pe de altă parte, beneficiile cititului sunt semnificative şi deloc de neglijat. Reducerea stresului, activarea funcţiilor creierului îmbunătăţirea memorieiîmbunătăţirea vocabularului şi a gândirii analitice, precum şi încrederea în propria Obligațiuni anti-îmbătrânire elvețiene, sunt doar câteva dintre avantajele cititului.
Experţi în domeniul resurselor umane apreciază că cele cinci abilităţi esenţiale care îi vor permite unui individ să se integreze în piaţa muncii sunt: cultura informaţională, cunoaşterea sistemului social, cunoştinţe organizaţionale, abilităţi de comunicare interpersonale şi cunoştinţele tehnologice. Cultura informaţională presupune o cunoaştere a naturii informaţiei, a modului în care este organizată, cum poate fi reperată dintr-o diversitate de surse folosind tehnici diverse, cum poate fi adaptată şi aplicată în diverse activităţi.
Această abilitate poate fi dezvoltată numai cu ajutorul cititului, numai cu ajutorul bibliotecilor şi studiului permanent de-a lungul vieţii. Motivaţia de a citi scade, de regulă, pe măsură ce copiii înaintează în vârstă.

În fapt, lectura este asemănătoare oricărei alte activităţi practice - în lipsa exerciţiului, abilitatea de a citi şi de a savura universul unei cărţi, precum şi plăcerea lecturii nu se vor dezvolta. Dacă ne referim la literatură, statisticile sunt de-a dreptul îngrijorătoare, peste un sfert dintre tinerii de astăzi neaplecându-se asupra acestui gen niciodată.
Prin urmare, consider că ar trebui să acordăm mult mai multă importanţă acestor statistici, deoarece este în joc viitorul copiilor noştri. Lectura va face mereu parte din modul de a fi a omului, iar cartea va avea mereu un rol important în gestionarea resurselor informaţionale universale şi va fi un factor decisiv de revigorare a schimbului naţional şi internaţional de idei.
Dovada: documentul primit de curând de firmele româneşti.

Alăturat aveţi unul dintre exemple. Valoarea mult prea mică a colectărilor la buget aduce disperare guvernamentală. Nici o surpriză, politica Ponta e: "Plăteşte, o păţeşti!
Domnia sa afirmă că, în funcţie de nivelul intermedierii financiare, se poate cuantifica şi bunăstarea economică reprezentată de PIB-ul per capita. Conform afirmaţiilor preşedintelui ARB, la un anumit nivel de intermediere financiară atingi un maxim de bunăstare economică. Iar pentru a realiza acest lucru este nevoie ca piaţa de capital să aibă un rol important în intermedierea financiară, aşa cum demonstrează modelul american în acest domeniu. În opinia lui Sergiu Oprescu, după primirea statutului de piaţă emergentă de către ţara noastră, avem datoria să ne uităm la piaţa de capital românească şi să analizăm cum ne integrăm în fluxurile de capital de la nivel global. Pentru a realiza acest lucru este nevoie de armonizarea mai multor factori, pornind de la educaţie, continuând cu piaţa muncii, cu modalitatea de impozitare şi cu felul în care înţelegem să folosim avuţia proprie.
Plăteşte, te distrug! Legea terorii este legea USL de încurajare economică! În fiecare săptămână apare un nou caz de corupţie la vârful USL: miniştri, consilieri, administratori.
Ultimul caz al mitei de 1,4 milioane euro de la Hidroelectrica este doar vârful iceberg-ului. Între timp, Ponta se bate cu pumnul în piept că toată lumea trebuie să plătească taxe, că nu putem împărţi ţara între fraierii care plătesc Obligațiuni anti-îmbătrânire elvețiene şi deştepţii care îl fraudează.
Adevărul e că cei mai mari evazionişti din această ţară susţin financiar partidele din USL. Economia sănătoasă gâfâie sub sutele de taxe şi birocraţie. Sumele datorate de debitorii aflaţi în insolvenţă au crescut de 9 ori faţă de anul precedent. Care este ţinta, Ponta Insolvenţa pentru acest an? Câte firme trebuie grăbite să-şi găsească sfârşitul din rândurile celor care au reuşit să supravieţuiască în haosul fiscal şi economic generat de USL?
Până în prezent, în fiecare zi din acest an intră 74 de firme în insolvenţă. Încetaţi să mai folosiţi instrumentul de teroare fiscală şi instrumentul politic al insolvenţei pentru represiunea presei şi pentru blocarea economiei.
În calitate de coordonator al domeniului economic din Guvernul Alternativă al PDL vă semnalez că adevăratele urgenţe, domnule Ponta "Teroare şi Insolvenţă", sunt: stop politicii terorii; amendarea marilor finanţatori politici care sunt cei mai mari evazionişti fiscali şi de la care pleacă penibila colectare a taxelor în România; eliminarea corupţiei din contractele alocate de către stat şi transparentizarea lor; simplificarea fiscalităţii, eliminarea birocraţiei care jecmăneşte banii şi timpul contribuabilului şi reducerea poverii fiscale pe muncă; instalarea ROBOSCAN invenţie autohtonă achiziţionată public şi neutilizată în toate vămile, începând cu portul Constanţa, care este un adevărat El Dorado al evaziunii fiscale.
Altfel vom avea în fiecare săptămână o nouă mostră a "performanţei Guvernului Mită, Teroare şi Insolvenţă". Doamna Maria-Andreea Paul : "Taxarea excesivă a lui Ponta nu corectează erorile de guvernare" Am atras atenţia încă de la începutul anului că încurajarea cheltuielilor de consum, în detrimentul celor cu investiţiile în bugetul ţării, nu este sănătoasă pentru economie.
Execuţia bugetară pe primele trei trimestre aduce din nou, negru pe alb, dovada incompetenţei economice a Guvernului: veniturile bugetare sunt cu aproape 4 miliarde lei mai mici decât nivelul estimat la începutul anului. Doar liderii USL se declară surprinşi de această situaţie ce ţine de abc-ul economiei. Din păcate, sunt incapabili să tragă concluziile ce se impun şi să ia măsuri adecvate.
PSD şi PNL încurajează în continuare creşterea taxării şi pomana electorală, în loc să dea avânt economiei româneşti prin măsuri eficiente.
USL nu este în stare să propună decât două scenarii, unul mai dezastruos decât celălalt. Trag un nou semnal de alarmă: joaca USL de-a taxele şi Obligațiuni anti-îmbătrânire elvețiene afectează în mod semnificativ economia privată. Degeaba cresc însă impozitele şi taxele dacă economia nu mai generează profit.
Lucrurile sunt clare: pentru acest an au fost prognozate 11,7 miliarde lei ca venituri din impozitul pe profit, dintre care 11,2 Obligațiuni anti-îmbătrânire elvețiene lei din impozitul pe profitul agenţilor economici şi abia 0,46 miliarde lei din impozitul pe profitul băncilor comerciale. Premierul Ponta, disperat, dă vina ba pe firme că nu vor să îşi plătească taxele pe care el le-a crescut, ba pe bănci că nu şi-au adus contribuţia la impozitul pe profit.
Să fim serioşi, domnule Ponta, în nici jumătate de miliard de lei stau aşteptările dumneavoastră pentru creşterea veniturilor la bugetul Obligațiuni anti-îmbătrânire elvețiene stat? Vă voi prezenta în Obligațiuni anti-îmbătrânire elvețiene cele cinci erori ale guvernării USL care au dus la această situaţie: 1. Estimările au fost mult prea optimiste pentru acest an. Diletantismul miniştrilor de buget şi finanţe, nepriceperea premierului, costă România.
Nu s-au gândit cei din Guvern că veniturile bugetare vor scădea atunci când au pornit cruciada împotriva afacerilor private? Să credem că PNL-ul, care are prin domnul Chiţoiu portofoliul finanţelor, l-a minţit pe prim ministrul Ponta? Proasta colectare a taxelor şi explozia evaziunii fiscale. Tendinţa negativă a fost semnalată de Consiliul Fiscal încă din raportul pe execuţia bugetară a anului În realitate, cei mai mari evazionişti fiscali sunt finanţatorii partidelor politice din USL şi de aici vine penibila colectare a taxelor în România.