Rid de om, Tratamente si Remedii Naturiste Pentru Riduri


Un om cu întrebări Ridurile mele Stăteam pe scaunul de la coafor şi încercam să îmi golesc mintea de orice întrebări, în timp ce mâinile doamnei Nina — prima coafeză la care merg cu regularitate, de vreo 2 luni — meştereau să îmi tundă bretonul.

Mintea nu îşi mai punea întrebări, dar se oprise în dreptul singurului moment în care mi-am schimbat radical coafura — de la păr lung, castaniu, permanent — la păr semi-scurt, roşcat şi ondulat.

Revizuire Produs

Mă vedem, cu ochii închişi, exact aşa cum arătam atunci — pe la ani. La un moment dat, am dechis ochii şi mi-am zărit chipul în oglinda din faţa mea. Și pe cele de bucurie, și pe cele de tristeţe. Şi pe cele de extaz, şi pe cele de disperare. Şi pe cele de încrâncenare, şi pe cele de seninătate. Chipuri de oameni pentru care am riscat cât pentru o viaţă de om.

Chipuri de oameni pentru care am ignorat ce au vrut ochii şi pe lângă care am trecut, dând ascultare doar minţii.

Scrie o recenzie

Chipuri de oameni de care mi-e un dor sfâşietor, dar care au tăiat atât de tare în sufletul meu, încât picuri de sânge îmi apar în obraz de fiecare dată când ceva mi-i readuce în minte. Chipuri de oameni pentru care aş fi mers până la capătul lumii, într-o barcă, fără să rid de om să înot şi cu o spaimă teribilă de apă. Chipuri de oameni care m-au iubit şi pe care i-am îndepărtat în diverse etape ale vieţii mele, din prejudecată, teamă, mândrie sau ignoranță. Cred că să faci bilanţul celor pe care i-ai cunoscut, celor care au plecat, celor care au rămas, celor pe care îi ocoleşti sau al celor pe care i-ai vrea înapoi în viaţa ta poate fi un proces extrem de riscant: deşi cu un aparent efect terapeutic, este posibil ca demersul ăsta să fie prea dureros, pentru că prin el descoperi câţi demoni mai ai încă ascunşi prin ungherele minţii sau prin cele ale inimii.

Mi-e foarte clar că există oameni cărora nu le mai pasă, oameni care m-au folosit sau care şi-au luat porţia de răzbunare pentru un rău pe care l-am făcut înadins sau fără voie, din orgoliu, suferință, gelozie sau simplă răutate rid de om moment. Ce încearcă să îmi spună ridurile astea e că dez-amăgirea este, cum îmi zicea cineva zilele trecute, un lucru bun, din care trebuie să învăţ: când suferi o dez-amăgire, înţelegi că nu te mai amăgeşti.

  • Remedii naturale pentru ochi anti-imbatranire
  • Masca anti-imbatranire studio 35 beauty
  • 10 cele mai bune plante anti-îmbătrânire

Redevii cumva conştient, fără să îţi creezi în viitor aşteptări false care tot ţie îţi vor face rău. Eu, însă, nu cred în teoria asta.

rid de om recenzii pentru crema de zi

Cred că o viaţă fără aşteptări de la propriul eu ori de la ceilalţi, este poate o viaţă echilibrată ori mulţumită, însă searbădă. Ca un progrămel de calculator care îşi face treaba, fără să îţi producă o emoţie, o exaltare, un extaz.

Sfaturi de urmat Ce sunt ridurile? Ridurile sunt cute, indoiri sau santuri care se formeaza in piele.

Fără să te facă să simţi că eşti viu. Ridurile mele îşi merită locul.

Account Options

Fiecare dintre ele. Şi deşi mi-e greu să mă obişnuiesc cu ele, le privesc ca pe nişte tovarăşi de drum, în care îmi pun încrederea că îmi vor servi de sfătuitori mai târziu, fără însă a fi moralizatori sau egoişti: aceşti tovarăşi de drum vor face loc şi altor riduri, fiecare purtând în sine o julitură, un exces, o încălcare a moralităţii sau din contră, un gest de imensă compasiune, un sacrificiu pentru cineva care are nevoie de el sau o dăruire fără seamăn în faţa unui suflet aşijderea: rid de om, arzător, vanitos, încrâncenat, veşnic întrebător.

Ameţeala care mă cuprinde uneori reflectând asupra propriei vieţi nu apare când privesc spre viitor, temătoare pentru ce va veni.

rid de om container park allure anti aging

Apare când privesc spre trecut, gândindu-mă că am putut simţi, trăi, ferici, arăta, iubi, deziluziona ori răni atât de mult fără să fi murit.

De tristeţe sau de fericire. Iar preţul plătit — o viaţă de încrâncenare, cum spun unii, extrem de … echilibraţi — este unul prea mic în comparaţie cu înţelegerea că nimic nu a fost întâmplător, în zadar ori nelalocul lui.

rid de om citra stralucire tinereasca anti imbatranire

Că fiecare om, luptă, întâmplare sau gest, a venit exact când, cum şi de ce rid de om trebuit, la fel ca ridurile mele.